Început de an, un nou an, un nou început…  Pentru unii cu bucurie, energie și speranță, pentru alții cu părere de rău că Decembrie cel magic, aromat și relaxat s-a încheiat sau poate, pentru unii dintre noi, Decembrie a însemnat doar agitație și stres ori amărăciune și lipsuri, iar noul an e doar un reset calendaristic, dar în fapt o continuare fără entuziasm ori speranță a unui prea-cunoscut, prea-obișnuit disconfort, monoton și incolor. Decembrie cred că e luna cu cele mai bine conturate planuri, cele mai clare obiective și termene limită: de Crăciun mergem colo și de Revelion dincolo, mâine vine curierul cu rochia de Revelion, până în 24 iau cadourile pentru Georgică, bunică, pisică și nași, săptămâna viitoare iau varza pentru sarmale etc și lista poate continua, fiecare dintre noi are în Decembrie liste de bifat și locuri de ajuns. Suntem organizați, concentrați și lucrăm în echipă, fiecare are sarcinile bine definite și le mai rearanjăm între noi pe parcurs, având în minte foarte clar obiectivele și termenul de îndeplinire a lor. Dar Decembrie cel cu listele nu e numai despre cadouri și cumpărături, ci și despre lista de speranțe, planuri sau chiar obiective concrete stabilite la începutul de an ajuns la scadență. Între două porții de sarmale și un ambuteiaj pe DN1 ne transformăm în contabili și facem bilanțul: mai scădem de colo niște nereușite mici sau obiective nebifate, mai adăugăm dincolo succese neplanificate, dar surprinzătoare ca o veste bună, până la urmă dregem registrul astfel încât anul care se termină să putem spune că a fost bun. Avem nevoie să ieșim pe plus sau să găsim măcar ceva pozitiv pentru că avem nevoie să ne simțim mândri de noi, avem nevoie de o justificare cât de mică pentru a fi blânzi cu noi și a merge mai departe cu speranță și încredere în noul an, căci, nu-i așa, vorba lui George Coșbuc “O luptă-i viața; deci te luptă”. Avem nevoie de curaj pentru a întocmi o nouă listă pentru anul ce începe și de-a porni la “luptă”. Dar Viața n-ar putea fi o călătorie și nu o luptă? În luptă ecuația-i simplă, unii-s învingători, alții învinși, dar toți sunt pierzători. N-ar fi mai bine să fim călători pe un drum care, de fapt, duce către noi, către sufletul nostru? Sigur, un drum cu obiective și termene, cu locuri de ajuns și liste de bifat, dar totuși, o călătorie pe un drum cu destinația… noi? Dacă în ecuație am șterge “curaj” și “luptă” și am pune în loc “curiozitate” și “călătorie”, lista pentru drumul care începe în Ianuarie ar fi mai ușor de scris și în bagaj am regăsi bunătățile care să ne susțină călătoria: speranțe, resurse, abilități, motivația lui “cum ar fi dacă”, în loc de presiunea lui “trebuie”.  În ultima zi din Decembrie și din an ne gândim ce-am vrea să aducă anul viitor sau poate, mai organizați fiind din fire, facem chiar o listă de pus în buzunar în noaptea dintre ani, să o avem lipită de noi când facem trecerea.  Pornește în Călătorie prin a întocmi lista ca un exercițiu de sinceritate, având curiozitatea de a afla lucruri despre tine: Descrie obiectivele cât mai specific – Ca să iau examenul ar trebui să învăt x ore/zi; Să mă las de fumat în 3 luni și pentru asta reduc numărul progresiv în fiecare zi. Clarifică speranțele – Ce anume m-ar face fericit(ă)/ Când am mai simțit fericire/ De unde am știut că e fericire și nu doar bucurie etc. Poți să te întrebi: Sunt numai câteva exemple de întrebări pe care să le ai la îndemână în această introspecție, de care numai tu și sufletul tău știți.  A continua pe drumul către resursele și abilitățile tale cu alte întrebări pe care sigur le vei găsi în interiorul tău te va ajuta să îți stabilești niște obiective mai clare și mai apropriate de ceea ce te face fericit. Poate nu vor fi lucruri considerate de ceilalți semnificative pentru măsurarea succesului și a reușitei în viața ori poate da, însă ceea ce contează este că lista îți aparține și nu e anuală, ci e jurnalul călătoriei tale către tine. La mulți ani inspirați!  Destinația ești tu, descoperă-te cu blândețe!

La ce te duce cu gândul cuvântul “procrastinare”? La ce se referă? Ai putea spune despre tine că procrastinezi des sau că ai avut o perioadă în care ai făcut asta? Procrastinarea a fost asociată mult timp cu lenea, delăsarea, o etichetă mai pompoasă pentru lipsa de chef, de motivație. Dar oare așa să fie?… Procrastinare vine din latinescul procrastinatus: pro– (înainte) și crastinus (de mâine) și în DEX e definit ca “A amâna sau a întârzia începerea execuției unei sarcini; a temporiza, a tărăgăna, a tergiversa”. Concret, noțiunea este asociată unui comportament de amânare a începerii sau finalizării unei sarcini și, cu toate că de multe ori nu pare, privind din afară un astfel de comportament, el este însoțit de anxietate.  În primul rând această amânare reprezintă un mecanism de combatere a anxietății pe care sarcina respectivă o generează, iar în al doilea rând comportamentul în sine este generator de anxietate pentru individ, întrucât vine la pachet cu sentimente de vinovăție, scăderea productivității, scăderea stimei de sine, care, de asemenea, pot favoriza și întreține procrastinarea… Un cerc vicios, nu?  Și totuși ce-i de făcut? Cum scăpăm de procrastinare? Întrebări pertinente, dar care vizează combaterea efectelor, soluțiile și nu cauzele generatoare; pentru acestea din urmă ar fi mai util să ne întrebăm:  Ce stă la baza acestui comportament?  De ce mă comport în acest fel?  Ce mă reține să încep sau să finalizez sarcina?  Dacă n-ar trebui să fac asta, ce aș prefera să fac în schimb? De fiecare dată când ne confruntăm cu ceva care nu ne place, care ne deranjează, ne incomodează, ne grăbim să scăpăm de disconfort și toată atenția noastră este direcționată către soluții, tratament, restabilirea stării de bine. Și este foarte natural să acționăm astfel, căutăm binele, bunul, gratificarea și fugim de durere. Dar dacă nu ne-am mai grăbi să ne fie bine de îndată ce ne e inconfortabil și am sta puțin cu emoția/senzația/trăirea, ne-am acorda un pic de timp să conștientizăm ce simțim, să denumim emoția și să ascultăm ce ne transmite? Procrastinarea nu e doar dușman, nu e doar despre anxietate și lipsă de motivație, ci este și prieten și, dacă ascultăm, ne vorbește despre beneficii și ceea ce cu adevărat ne motivează. Mai concret, orice comportament contraproductiv care este menținut pentru o perioadă mai lungă ar trebui să ne dea de gândit:  Procrastinarea poate fi cauzată de:  Pe de altă parte, au fost efectuate multe cercetări în legătură cu procrastinarea, iar Psiholog Dr. Hal Hershfield, profesor de Marketing la U.C.L.A. Anderson School of Management a explicat faptul că întotdeauna  oamenii au trebuit să se concentreze pe a-și asigura cele necesare în prezent, aici și acum, nu să se raporteze la un viitor îndepărtat. Astfel, la nivel neuronal, ne percepem “eurile viitoare” mai degrabă ca pe niște străini, decât ca aparținându-ne și atunci când procrastinăm, părți din creierul nostru percep sarcinile pe care le amânăm, împreună cu trăirile negative asociate acestui comportament, ca fiind problema altcuiva. Mai mult decât atât, spune Hal Hershfield, atunci când avem de îndeplinit sarcini care ne fac să ne simțim nesiguri sau ne cresc anxietatea, amigdala, partea din creier responsabilă pentru detectarea amenințărilor/pericolelor percepe sarcina respectivă ca pe un veritabil agresor, iar focusul va fi pe a îndepărta pericolul acum, deși la nivel intelectual suntem conștienți că amânarea va genera mai mult stres în viitor. Deci, până la urmă, ce e de făcut? Dacă creierul acționează aici și acum, cu promptitudine, pentru a îndepărta “agresorul”, cum putem să împiedicăm acest lucru, să îl “reprogramăm” să acționeze altfel?  Nu putem și nici nu e nevoie. Procrastinarea este despre emoții, așa încât combaterea ei nu necesită soluții magice sau strategii de luptă, ci identificarea emoțiilor/trăirilor: acordă atenție felului în care te simți în acel moment, denumește trăirile emoționale și corporale, acordă atenție gândurilor pe care le ai și trece-le pe hârtie. Întreabă-te ce altceva ți-ai dori să faci dacă ai putea alege, ce altă sarcină te-ar motiva? Fii blând cu tine, nu te împovăra cu critici și reproșuri, ci investește energia în a identifica o recompensă mai bună decât amânarea/evitarea.  Poți încerca să împarți sarcina în porțiuni mai mici, îndeplinirea fiecăreia îți va da un sentiment de reușită și de eliberare, întrucât ai mai bifat un lucru de pe listă.  Poți încerca să îți reamintești scopul sarcinii și însemnătatea pe care o are pentru tine, însă dacă nu ajută, poate chiar nu rezonezi și nu te regăsești în ceea ce ai de făcut, atunci atribuie tu finalizării sarcinii o semnificație personală și apoi premiază-te. Poți chiar încerca să-mi dai un mesaj sau un telefon, să găsim împreună metoda cea mai potrivită pentru tine sau doar să stăm de vorbă, despre tot ceea ce simți să împărtășești. Bibliografie Hershfield, H.E. (2011). Future self-continuity: How conceptions of the future self transform intertemporal choice. Annals of the New York Academy of Sciences, 1235(2011), 30-43.