La ce te duce cu gândul cuvântul “procrastinare”? La ce se referă? Ai putea spune despre tine că procrastinezi des sau că ai avut o perioadă în care ai făcut asta? Procrastinarea a fost asociată mult timp cu lenea, delăsarea, o etichetă mai pompoasă pentru lipsa de chef, de motivație. Dar oare așa să fie?…
Procrastinare vine din latinescul procrastinatus: pro– (înainte) și crastinus (de mâine) și în DEX e definit ca “A amâna sau a întârzia începerea execuției unei sarcini; a temporiza, a tărăgăna, a tergiversa”. Concret, noțiunea este asociată unui comportament de amânare a începerii sau finalizării unei sarcini și, cu toate că de multe ori nu pare, privind din afară un astfel de comportament, el este însoțit de anxietate.
În primul rând această amânare reprezintă un mecanism de combatere a anxietății pe care sarcina respectivă o generează, iar în al doilea rând comportamentul în sine este generator de anxietate pentru individ, întrucât vine la pachet cu sentimente de vinovăție, scăderea productivității, scăderea stimei de sine, care, de asemenea, pot favoriza și întreține procrastinarea… Un cerc vicios, nu?
Și totuși ce-i de făcut? Cum scăpăm de procrastinare? Întrebări pertinente, dar care vizează combaterea efectelor, soluțiile și nu cauzele generatoare; pentru acestea din urmă ar fi mai util să ne întrebăm:
Ce stă la baza acestui comportament?
De ce mă comport în acest fel?
Ce mă reține să încep sau să finalizez sarcina?
Dacă n-ar trebui să fac asta, ce aș prefera să fac în schimb?
De fiecare dată când ne confruntăm cu ceva care nu ne place, care ne deranjează, ne incomodează, ne grăbim să scăpăm de disconfort și toată atenția noastră este direcționată către soluții, tratament, restabilirea stării de bine. Și este foarte natural să acționăm astfel, căutăm binele, bunul, gratificarea și fugim de durere. Dar dacă nu ne-am mai grăbi să ne fie bine de îndată ce ne e inconfortabil și am sta puțin cu emoția/senzația/trăirea, ne-am acorda un pic de timp să conștientizăm ce simțim, să denumim emoția și să ascultăm ce ne transmite?
Procrastinarea nu e doar dușman, nu e doar despre anxietate și lipsă de motivație, ci este și prieten și, dacă ascultăm, ne vorbește despre beneficii și ceea ce cu adevărat ne motivează. Mai concret, orice comportament contraproductiv care este menținut pentru o perioadă mai lungă ar trebui să ne dea de gândit:
-
- De ce anume îl menținem?
-
- Care este beneficiul pe care îl obținem din perpetuarea comportamentului?
-
- Cât de important este pentru noi acest beneficiu, încât să îl căutăm, cu toate “neplăcerile” cu care vine la pachet?
Procrastinarea poate fi cauzată de:
-
- Gradul de dificultate prea scăzut sau prea ridicat al sarcinii – “E simplu, îmi ia câteva minute, mă ocup imediat” sau “Nu știu de unde să încep, nu îmi e foarte clar, stau puțin să mă organizez”;
-
- Anxietate, prin raportarea la rezultat, coroborată și cu stima de sine scăzută – “Dacă nu reușesc, ce-o să creadă ceilalți despre mine?”, “Dacă nu va fi șeful mulțumit?”;
-
- Incongruența dintre valorile și credințele personale și responsabilitățile pe care sarcina le implică – dacă individul are onestitatea, transparența și grija printre valorile sale de bază, iar activitatea profesională, fără a fi ilegală, presupune transmiterea informațiilor într-un mod voalat, omițând sau minimizând repercusiunile ori implicațiile negative asupra celorlalți, atunci această nepotrivire la nivel valoric poate constitui un puternic factor demotivant, cu influențarea, în timp, a imaginii și stimei de sine;
-
- Lipsa de motivație sau un nivel scăzut al acesteia ca urmare a transformărilor în planul intereselor de carieră sau de dezvoltare personală și profesională a individului – “Nu mă mai regăsesc în ceea ce fac”.
Pe de altă parte, au fost efectuate multe cercetări în legătură cu procrastinarea, iar Psiholog Dr. Hal Hershfield, profesor de Marketing la U.C.L.A. Anderson School of Management a explicat faptul că întotdeauna oamenii au trebuit să se concentreze pe a-și asigura cele necesare în prezent, aici și acum, nu să se raporteze la un viitor îndepărtat. Astfel, la nivel neuronal, ne percepem “eurile viitoare” mai degrabă ca pe niște străini, decât ca aparținându-ne și atunci când procrastinăm, părți din creierul nostru percep sarcinile pe care le amânăm, împreună cu trăirile negative asociate acestui comportament, ca fiind problema altcuiva. Mai mult decât atât, spune Hal Hershfield, atunci când avem de îndeplinit sarcini care ne fac să ne simțim nesiguri sau ne cresc anxietatea, amigdala, partea din creier responsabilă pentru detectarea amenințărilor/pericolelor percepe sarcina respectivă ca pe un veritabil agresor, iar focusul va fi pe a îndepărta pericolul acum, deși la nivel intelectual suntem conștienți că amânarea va genera mai mult stres în viitor.
Deci, până la urmă, ce e de făcut? Dacă creierul acționează aici și acum, cu promptitudine, pentru a îndepărta “agresorul”, cum putem să împiedicăm acest lucru, să îl “reprogramăm” să acționeze altfel?
Nu putem și nici nu e nevoie.
Procrastinarea este despre emoții, așa încât combaterea ei nu necesită soluții magice sau strategii de luptă, ci identificarea emoțiilor/trăirilor: acordă atenție felului în care te simți în acel moment, denumește trăirile emoționale și corporale, acordă atenție gândurilor pe care le ai și trece-le pe hârtie. Întreabă-te ce altceva ți-ai dori să faci dacă ai putea alege, ce altă sarcină te-ar motiva?
Fii blând cu tine, nu te împovăra cu critici și reproșuri, ci investește energia în a identifica o recompensă mai bună decât amânarea/evitarea.
Poți încerca să împarți sarcina în porțiuni mai mici, îndeplinirea fiecăreia îți va da un sentiment de reușită și de eliberare, întrucât ai mai bifat un lucru de pe listă.
Poți încerca să îți reamintești scopul sarcinii și însemnătatea pe care o are pentru tine, însă dacă nu ajută, poate chiar nu rezonezi și nu te regăsești în ceea ce ai de făcut, atunci atribuie tu finalizării sarcinii o semnificație personală și apoi premiază-te.
Poți chiar încerca să-mi dai un mesaj sau un telefon, să găsim împreună metoda cea mai potrivită pentru tine sau doar să stăm de vorbă, despre tot ceea ce simți să împărtășești.
Bibliografie
Hershfield, H.E. (2011). Future self-continuity: How conceptions of the future self transform intertemporal choice. Annals of the New York Academy of Sciences, 1235(2011), 30-43.
